Despre Alka Trading Co S.R.L.

Fondată în 1994 ca o afacere de familie, Alka a fost primul procesor local de cafea, printr-o investiție directă de câteva milioane de euro. După aproape două decenii de investiții continue în valoare de zeci de milioane de euro, Alka este unul dintre cei mai importanți jucători FMCG din regiune.
În prezent, suntem specializaţi în producerea de snaks-uri sărate, napolitane, prăjituri, cafea, semințe și biscuiți. Succesul Alka se bazează pe integrarea misiunii, viziunii și valorilor noastre în munca noastră de zi cu zi.
Inovația este un element cheie al strategiei de dezvoltare a Alka Group, indiferent dacă se referă la produse noi, rețete, arome, ambalare, activități de vânzare și comunicare. Alka Group investește constant în dezvoltarea tehnologiei și, de asemenea, în cunoașterea, înțelegerea și anticiparea nevoilor și gusturilor pieței. Astfel, Alka Group reușește întotdeauna să surprindă plăcut consumatorii.
Alka Group include următoarele mărci - Toortitzi (Elephant), Soocitzi, Meteoritzi, Alfers, Prăjitura casei (Home cake), Covrigeii italienești,Stretto, Semințele Alka, Biscuitii Alka. Alka este compania care pune suflet, iar prima noastra grija sunt consumatorii. Vrem sa ii surprindem mereu placut cu retete delicioase, ingrediente de cea mai buna calitate, ambalaje usor de deschis si de depozitat. Te invitam in echipa Alka, unde vei avea parte de un mediu de lucru dinamic in care te poti dezvolta alaturi de colegi sufletisti.

Job-uri:

Aceasta companie nu are oferte de joburi create

Contact

Sos. Straulesti, 76-86, Bucuresti