Iarna vine nu doar cu temperaturi scazute si peisaje de poveste, ci si cu o crestere a cazurilor de boli respiratorii si de agravare a unor afectiuni cronice deja existente.
Sistemul nostru imunitar este mai vulnerabil in aceasta perioada din cauza frigului, a aerului uscat si a lipsei de lumina naturala, ceea ce favorizeaza raspandirea virusurilor si a bacteriilor.
Iata care sunt bolile/afectiunile care se agraveaza iarna:
Iarna este sezonul in care infectiile virale, cum ar fi raceala si gripa, se raspandesc cel mai usor. Virusurile care le cauzeaza sunt mai active la temperaturi scazute, iar aerul rece si uscat poate afecta mucoasa nazala, facand-o mai vulnerabila la agentii patogeni. De asemenea, timpul petrecut in spatii inchise si aglomerate, neaerisite si insuficient ventilate, faciliteaza transmiterea acestor infectii.
CITESTE SI: Infectii respiratorii frecvente la copii
Pentru a preveni raceala si gripa, este esential sa ne spalam des pe maini, sa evitam contactul apropiat cu persoanele bolnave si sa ne protejam cu o masca atunci cand este necesar. Vaccinul antigripal este, de asemenea, o masura eficienta de preventie pentru anumite tulpini de virus gripal.
Persoanele care sufera de astm sau bronsita cronica pot experimenta o agravare a simptomelor in timpul iernii. Aerul rece si uscat poate declansa crize de astm, iar expunerea la fum si poluare (adesea mai mare in lunile reci) poate irita caile respiratorii, provocand inflamatii si ingreunand respiratia.
Este recomandat ca persoanele cu astm sa poarte o esarfa peste nas si gura atunci cand ies afara, pentru a incalzi aerul inspirat. De asemenea, folosirea unui umidificator in locuinta poate ajuta la mentinerea unui nivel optim de umiditate, reducand astfel riscul iritarii cailor respiratorii.
Desi majoritatea alergiilor respiratorii sunt asociate cu primavara, iarna aduce si ea provocari. Expunerea prelungita la acarieni si la mucegai din interior poate agrava alergiile, iar particulele de praf din incaperi pot irita caile respiratorii. In plus, utilizarea intensa a caloriferelor si a aerului conditionat usuca aerul si face mai dificila eliminarea alergenilor din mediul inchis.
Pentru a preveni alergiile respiratorii, este indicat sa aerisim zilnic incaperile, chiar si temperaturile sunt foarte scazute afara. Utilizarea unui purificator de aer si a unui umidificator poate reduce particulele de praf si acarienii din aer.
Citeste continuarea pe : copilul.ro