Suntem influențați de ceea ce simțim și ne dorim, de succese și insuccese, avem zile bune și momente dificile, ne bucurăm și ne întristăm. Omul experimentează în fiecare zi o multitudine de stări, iar modificarea acestora, într-un sens sau altul, este normală. Sentimentele și emoțiile sunt o modalitate de adaptare a psihicului la mediu, iar limita între normal și anormal este foarte fină. Omul nu este o ființă liniară și este firesc ca echilibrul psihic să oscileze între anumite limite, astfel că dereglarea echilibrului psihic este printre cele mai frecvente suferințe ale omului modern.
Suntem construiți pentru a face față emoțiilor, dar există și situații în care acestea depășesc capacitatea psihicului de a le gestiona, controla și asimila. Cea mai comună formă de tulburare psihică, ce poate duce la afectarea comportamentului, îi face pe oameni să simtă frecvent teamă exagerată și de durată. Definită ca fiind o tulburare de anxietate, aceasta poate fi pasageră, precum cea care apare în timpul unui interviu de angajare, fiind un răspuns normal la o situație stresantă. Însă, pentru cei cu anxietate, frica devine o suferință care alimentează emoții negative în situații absolut normale.
Anxietatea este însoțită de simptome fiziologice: paloare sau roșeață, creșterea puternică a ritmului cardiac și a respirațiilor, tremurături ale mâinilor, transpirații, dureri abdominale, amețeală, incapacitate de concentrare și altele
Există mai multe forme de anxietate diferențiate prin intensitatea, tipul și durata manifestărilor. Episoadele anxioase pot alterna cu momentele de euforie și exuberanță, se pot asocia cu depresie, atacuri de panică, dar pot fi și efectul unor situații extrem de stresante, traumatizante și reprezintă o dovadă a inadaptabilității la relațiile sociale specifice omului modern.
A fi trist este o normalitate. Fiecare dintre noi se raportează în mod personal la situațiile care pot genera tristețe, iar motivele care induc această stare unei persoane pot fi considerate neîntemeiate de către o alta. O tristețe „normală” poate fi depășită, nu afectează rutina zilnică și are o justificare reală. Atunci când sentimentele durează mult timp și determină modificarea stilului de viață, este vorba despre depresie, cea mai frecventă tulburare de dispoziție.
Se apreciază că cel puțin unul din 10 oameni a avut un episod depresiv care i-a afectat stilul de viață, relațiile sociale și profesionale. Persoanele cu tulburări de dispoziție au simptome persistente și severe, care le perturbă viața. În funcție de tipul de tulburare, oamenii pot experimenta o tristețe profundă, deznădejde, asociată cu anxietate, stimă de sine scăzută, lipsă de motivație și tonus, un acut sentiment de vinovăție și incapacitatea de a se mobiliza inclusiv pentru activități cotidiene simple.
Depresia nu este o rușine; prin astfel de situații poate trece oricine. Acceptată ca fiind o suferință psihică tăcută, dar gravă și invalidantă, depresia este cauza eșecului social, profesional și reprezintă un risc crescut pentru tentativele suicidale. A recunoaște simptomele depresiei oferă posibilitatea unui tratament adecvat, care să reechilibreze psihicul.
Definite ca fiind tulburările legate de relația cu alimentele, acestea sunt suferințe mentale complexe, care necesită adesea intervenția experților, pentru a putea fi depășite. Tulburările de alimentație determină dezvoltarea unor obiceiuri nesănătoase, obsesie pentru mâncare, greutatea corporală sau forma corpului. În cazurile severe, tulburările pot avea consecințe grave asupra sănătății și pot duce chiar și la deces, dacă nu sunt tratate. Simptomele comune includ autorestricția severă față de anumite alimente, înfometarea, consumul abuziv de alimente, urmat de vărsături, și exercițiile fizice excesive.
O manifestare specifică a tulburărilor de alimentație este anorexia nervoasă, manifestată prin consumul exagerat de alimente, în momente stresante. Alte forme de tulburare sunt bulimia și anorexia.
Tulburările de sănătate mintală pot fi ocazionale sau cronice. De fiecare dată, acestea afectează capacitatea individului de a relaționa cu ceilalți și de a funcționa în limitele unei normalități acceptate. Niciuna dintre aceste suferințe nu este o vinovăție și nu trebuie să ducă la marginalizarea individului. Recunoașterea tulburărilor trebuie încurajată, dat fiind faptul că acestea pot fi tratate, vindecate sau ameliorate substanțial.
Sursa foto: Shutterstock.com