ARTICOLE

Importanta vechimii la locul de munca in procesul acordarii unui credit

Importanta vechimii la locul de munca in procesul acordarii unui credit

Atunci când analizează o solicitare de creditare, o instituție bancară sau un IFN (Instituție Financiară Nebancară) au câteva condiții minime car trebuie îndeplinite de o persoană care are nevoie de finanțare. În majoritatea cazurilor, una dintre ele se referă la vârsta solicitantului, care trebuie să fie de minimum 18 ani, alta este legată de cetățenie, care trebuie să fie română pentru creditele acordate pe teritoriul acestei țări și alta se referă la venituri.

Pentru această condiție obligatorie, fiecare instituție de finanțare are propriile criterii. Unele solicită ca persoana să fie angajată, cu o vechime care poate fi de minimum 30 de zile la actualul loc de muncă, sau de 3 luni ori 6 luni. Cei care au statutul de angajați sunt considerați a fi cei mai eligibili pentru un credit. Un loc de muncă stabil înseamnă predictibilitate și o sursa recurentă de venit. În acest fel, șansele ca ratele ce trebuie plătite la un credit să fie achitate la timp sunt foarte mari.

Vechimea minimă, condiție pentru analizarea solicitărilor de împrumut

Instituțiile de creditare nu analizează în principal domeniul de activitate al solicitantului, ci sunt interesate de vechimea la actualul loc de muncă și de nivelul veniturilor lunare. Dacă sunt îndeplinite limitele minime de vechime, solicitantul are mari șanse la aprobarea creditului solicitat. O vechime mai mare arată o stabilitate ridicată și riscuri mai mici pentru instituțiile care acordă împrumuturi.

Majoritatea angajatorilor practică perioada de probă pentru angajații noi, iar acestea sunt de obicei de 3 luni. După această perioadă, angajatorul încheie un contract pe perioadă nedeterminată cu noul angajat și șansele ca acesta să fie concediat sunt mai mici.

IFN-urile sunt mai flexibile cu regulile legate de vechimea în muncă și acceptă solicitări de la persoane care au doar o lună vechime la actualul job. Acestea pot obține credite de nevoi personale pentru a-și rezolva urgențe financiare sau pentru anumite nevoi punctuale.

Vechimea asigură stabilitate financiară

Existența unui venit previzibil și recurent, ca în cazul unui salariu, permite achitarea la timp a ratelor unui împrumut, asumate prin contractul de credit. Iar achitarea la timp a ratelor asigură un istoric bun pentru un solicitant, care va putea să solicite ulterior alte credite cu șanse mari de a fi acordate.

Dacă aveți nevoie de un credit, asigurați-vă că aveți vechimea minimă solicitată de banca sau IFN-ul de unde vreți împrumutul. În acest fel, șansele ca suma solicitată să fie aprobată cresc foarte mult. Este recomandat și ca înainte de a aplica pentru un credit de nevoi personale sau pentru destinații specifice (auto, imobiliar etc.) să calculați nivelul ratelor lunare în funcție de suma solicitată. Ponderea ratei în totalul veniturilor lunare trebuie să fie una sustenabilă, astfel încât returnarea creditului să fie facilă.

Așadar, vechimea la actualul loc de muncă este un factor care influențează șansele de aprobare a unui credit și asigură stabilitatea financiară pe termen lung.