ARTICOLE

Intrebarea ascunsa de la toate interviurile

Intrebarea ascunsa de la toate interviurile
Acum 3 ani, cand piata muncii era dominata de candidati in detrimentul companiilor care se luptau cu mobilitatea crescuta a angajatilor, am participat la un interviu de angajare. Abia absolvisem facultatea, dar aveam deja 3 ani de experienta in munca. Jobul pentru care am fost chemata la interviu mi se potrivea foarte bine si eram increzatoare in sansele mele.

Intalnirea a decurs bine, am raspuns corect la intrebarile de la interviu: “Vorbeste despre tine”, “Unde te vezi peste 5 ani?”, “Care sunt realizarile tale de pana acum?" si asa mai departe. Intervievatorul, o doamna serioasa la 40 de ani, cu un zambet cald si incurajator, ma indemna din priviri sa ma promovez. Dupa ce am trecut si de partea spinoasa a negocierii de salariu, doamna de la resurse umane mi-a prezentat organizatia si birourile. Eram convinsa ca voi primi, fara nicio retinere, locul de munca.

Doar ca nu am primit jobul.

Am fost atat de socata cand am primit telefonul incat aproape ca am urlat: “Cum adica nu am fost aleasa pentru post?” Raspunsul secretarei a venit sec si fara a fi edificator: “Din pacate, managerul de resurse umane cu care ati avut interviul considera ca nu va potriviti cu pozitia vacanta.” Astazi stiu ca un asemenea raspuns nu este decat un eufemism pentru “Nu esti ceea ce vrem noi.” Atunci am crezut pur si simplu ca, in vreun fel, abilitatile mele nu se potriveau cu niciun job disponibil din companie.

Nu m-am putut opri sa ma gandesc ce am facut gresit. Mi-am recapitulat in minte de cateva ori intrebarile si raspunsurile de la interviu. Am admis ca au existat anumite puncte unde as fi putut da niste raspunsuri mai bune, mai convingatoare. Totusi, nu puteam sa cred ca doar din acest motiv nu am primit jobul.

Mi-am luat inima in dinti si am decis sa le trimit un e-mail. Am scris un mesaj politicos, dar direct unde spuneam ca imi doresc cu adevarat sa lucrez in companie si ca sunt confuza ca nu am primit oferta si ma intrebam daca imi pot spune de ce am fost respinsa.

Raspunsul a venit destul de repede si m-a luat total prin surprindere. Atunci am invatat ca intrebarea cea mai importanta de la un interviu este aceea care nu este pusa. Si aceasta este: “Vrei acest loc de munca?
 
Doamna de la resurse umane mi-a scris ca m-a placut si a fost impresionata de cunostintele si experienta mea, dar i-am lasat impresia ca doar imi caut un job si nu aveam un interes aparte pentru companie. In plus, nu am pus prea multe intrebari din care sa reiasa ca mi-as dori in mod special acel post in respectiva companie.

STOP! Trebuia sa le spun ca vreau jobul?! De ce m-as prezenta la un interviu pentru un post pe care nu il vreau?! Nu am un interes special pentru companie? Chiar imi petrecusem cateva ore bune ca sa ma documentez. Nu am pus multe intrebari deoarece stiam deja tot ce trebuia sa stiu. De ce nu m-au intrebat ei daca vreau sa lucrez acolo, daca mai aveau vreun dubiu?
 
M-am gandit ca orice interviu este ca un test: ei pun intrebari, tu raspunzi corect si obtii locul de munca. Dar acum puteai sa treci testul daca puneai intrebari, nu doar daca raspundeai la ele. Aceste intrebari exprima interesul pentru companie si ii convinge ca vrei acel post.

Am obtinut ulterior un loc de munca mai bun decat cel pentru care am dat primul interviu. Insa unul dintre punctele forte a fost tocmai lectia invatata.

Iata cateva dintre intrebarile mele preferate pe care le pun la interviu:

  • Ce tip de persoana cautati pentru acest post?
  • Puteti sa imi dati cateva detalii despre cine ar fi potrivit si cine nu?
  • Puteti sa imi descrieti o zi tipica in companie?
  • De cat timp lucrati in companie?
  • Daca ar fi sa alegeti un aspect negativ in legatura cu munca in aceasta organizatie, care ar fi?
  • Exista vreun motiv pentru care nu m-ati angaja?

Intrebarile directe legate de munca recrutorului in companie iti pot aduce informatii valoroase, la urma urmei, el este tot un angajat. In plus, nu uita sa specifici, de fiecare data, ca iti doresti acel job.

Exista si cateva intrebari care induc idea ca vrei sa lucrezi in organizatie: “As putea sa ma intalnesc cu cateva dintre persoanele cu care voi lucra?” sau “Unde sunt cele mai bune locuri unde poti manca in zona?

Nu uita sa trimiti un e-mail sa multumesti pentru interviu, prin care sa clarifici ca vrei sa obtii acel job. Intr-o lume logica, astfel de lucruri poate ca nu ar functiona. Insa oamenii nu sunt intotdeauna logici.