ARTICOLE

Voluntariatul: conteaza sau este degeaba?

Voluntariatul: conteaza sau este degeaba?
Cu atat de multi absolventi fara un job si o oferta mai scazuta de locuri de munca, reprezinta experienta un aspect necesar in CV? Cat apreciaza angajatorii romani experienta obtinuta in urma voluntariatului? Daca in Occident exista o traditie a stagiilor de practica si a actiunilor voluntare, ca modalitate de a obtine experienta, la noi lucrurile abia acum incep sa se miste.

Ce faci daca toti angajatorii iti cer experienta imedat ce ai terminat facultatea, iar tu nu te-ai gandit ca ar fi cazul sa lucrezi din timpul scolii? Daca ai norocul sa te ajute inca parintii cu bani, alegi calea voluntariatului, fie ca il numesti asa, fie ca i se spune stagiu de practica/internship. Odata cu criza economica, companiile s-au reorientat si au ales sa beneficieze de oameni, fara a-i plati. Asa a crescut considerabil numarul de oferte de internship, mai ales in timpul verii – peste 60% fata de anul trecut, in conditiile scaderii pietei de munca.

La ce este bun voluntariatul?

Punctual, trasam cateva avantaje atunci cand te trezesti zilnic si faci ceva care poate fi ulterior un argument pentru angajare:

  • iti creezi o minima experienta;
  • iti largesti reteaua de contacte;
  • obtii recomandari de la diverse companii;
  • poti interactiona cu specialisti din domeniul tau de interes, invatand de la ei;
  • ai acces la o cultura organizationala pe baza careia sa iti faci o idee despre ce reprezinta piata muncii;
  • iti dezvolti abilitatile;
  • pui in practica teoria invatata in facultate.   

Peste 44% dintre respondentii unui sondaj Myjob.ro au spus ca ar fi dispusi sa faca un stagiu de practica neplatit daca acest lucru ar fi o oportunitate pentru angajare. Toate avantajele enumerate mai sus converg catre scopul final – obtinerea unui job. Atat experienta pe care o treci in CV, cat si contactele, recomandarile si dezvoltarea abilitatilor sunt aspecte de care beneficiezi atunci cand te prezinti la un interviu de angajare.

Cum poti face un stagiu de practica intr-o companie aleasa de tine?

Practica la o companie unde ai vrea sa lucrezi este primul pas mare catre obtinerea unui loc de munca in organizatie. Daca nu gasesti oferte de internship, abordeaza direct departamentul HR printr-un CV si o scrisoare de intentie in care sa pui accentul pe motivele pentru care ai ales acea companie. La o saptamana dupa ce ai trimis documentele, suna sa intrebi daca le-au primit si daca iti pot da un raspuns in acest sens.

In cazul in care reprezentantii organizatiei nu sunt receptivi, nu te descuraja. Orienteaza-te catre alta companie pentru voluntariat, dar revino dupa ce ai obtinut ceva experienta pentru a ocupa un job vacant. Vei discuta la un alt nivel.

Toata discutia de mai sus ramane valabila in conditiile in care ai pe cineva care sa te sprijine financiar, astfel incat voluntariatul/stagiul de practica sa fie in domeniul dorit de tine. Altfel nu ramane decat sa obtii orice job pentru a supravietui, ramanand ca in timpul liber sa te dedici zonei de activitate care te pasioneaza. Totusi, orice job nu inseamna sa accepti prima oferta:

  • fa o selectie atunci cand aplici, in functie de cerintele anajatorului si pregatirea si abilitatile tale;
  • nu accepta posturi cu mult sub nivelul tau de pregatire, nu ai putea sa te promovezi cu ele in CV;
  • incearca sa obtii recomandari de la profesori, ca sa ai un atu la interviu;
  • vorbeste cu prietenii/rudele/parintii prietenilor ca sa iti largesti reteaua de contacte si sa afli de joburile care nu sunt date publicitatii.