Cum ii primesc polonezii si cipriotii pe muncitorii romani

Postat de Myjob la data de 3 ianuarie 2007

Autoritatile poloneze s-au declarat dispuse sa permita angajarea de muncitori din Romania si Bulgaria ca sa acopere deficitul de 170.000 de lucratori in domeniul constructiilor. Santierele de constructii s-au inmultit in ultima vreme in Polonia, ai carei cetateni au inceput sa renunte la apartamentele construite in perioada comunista pentru a se muta in case noi in suburbii.

In Cipru, in schimb, una dintre putinele tari care nu au impus nici un fel de restrictii noilor membre pe piata muncii, sindicatele s-au aratat ingrijorate de un eventual aflux de muncitori bulgari si romani.

Citeste continuarea articolului

Romania competitiva

Romania e o tara hiper-competitiva. Iata o afirmatie care are potentialul de a starni controverse. Cum hiper-competitiva? Pai nu ne spune toata lumea ca suntem necompetitivi si ca ne paste distrugerea dupa integrare? Da. Suntem nu competitivi ci hiper-competitivi. Datele de pana acum ne arata organizatiile romanesti mai competitive decat 95% din organizatiile din lume!! Dar ce inseamna asta?

Spiritul competitiv inseamna de fapt obsesia de a fi mereu primul, preocuparea constanta de a te situa deasupra celorlalti, cautarea obsesiva a stimei de sine in comparatia cu ceilalti. Persoanele hiper-competitive nu au resorturi interne de motivare si sustinere; ele se simt valoroase doar daca sunt mai bune decat cei din jur. Adeseori decat toti cei din jur. Si ce e rau in asta? Nu e spiritul competitiv motorul omenirii? Oare dorinta asta de a fi mereu mai bun decat cei din jur nu e cea care ne trage inainte, nu e motorul progresului? In definitiv viata nu e un dans pe un pat de flori ci o lupta, dura, in care cei mai buni supravietuiesc.

Desigur ca este asa si, in cantitati moderate, competitivitatea e benefica. Ea e inscrisa in genele noastre, ca atare e deasupra notiunii de bine sau de rau. Pur si simplu este. Nu la fel stau lucrurile, insa, cu exagerarea ei. Hiper-competitivitatea naste monstri. Pur si simplu. Unul, simplu si usor de observat, e cosmarul traficului matinal in Bucuresti, in care tot felul de persoane dereglate emotional se inghesuie in ciuda bunului simt elementar sa ¿ia fata¿ celorlalti. Dar nu e, din pacate, singurul.

V-ati gandit vreodata ca celebra snoava cu capra vecinului este un reflex al hiper-competitivitatii? Si totusi e. O prima reflexie a hiper-competititvitatii este ca ea e satisfacuta nu doar prin surclasarea competitorului dar, la fel de bine, si prin impiedicarea lui. Adica, pentru hiper-competitivi, victoria prin forfait e la fel de buna ca victoria la scor. Din pacate oamenii afla repede ca e mult, mult mai usor sa darami decat sa construiesti si ca a pune piedica e mai simplu decat a alerga repede. Ca atare, aceste organizatii sunt minate din interior de sabotaje. Si nu mari. Cand vorbesc cu clientii mei despre aceste fenomene unii se revolta si-mi spun ca e o eroare, ca in firmele lor nu exista conflicte si ca oamenii colaboreaza. Atunci ii intreb: daca un agent de vanzare are o idee buna despre cum sa vanda serviciul firmei intr-un segment de piata nou, ce face el: o spune celorlalti colegi sau nu? Raspunsul e invariabil ¿nu¿. Aceasta e o forma de sabotaj al interesului organizatiei. Subtila, insidioasa, neconstientizata de catre sabotor, dar totusi sabotaj.

Un alt efect pervers al hiper-competitivitatii este reactia celor care se afla departe de locurile fruntase. Teoria prevalenta este ca spiritul competitiv anima si motiveaza oamenii la lupta. Asta e o teorie. Un mit. In realitate, daca ai o organizatie de 100 de oameni, 10 sunt invingatori, 5 trag tare sa intre in plutonul fruntas, alti 5 le dau la gioale celor 15 de mai sus pentru sansa de a participa la impartirea tortului. Restul rationalizeaza esecul. Incercarea de a crea o organizatie de ¿winneri¿ creeaza, in fapt, o organizatie de ¿loseri¿.

Citeste continuarea articolului