Despre SC MIDOCAR SRL

În anul 1992, MIDOCAR era primul importator al mărcilor Volkswagen și Audi în România, ceea ce ne-a oferit, în sens metaforic, statutul de exploratori ai pieţei auto în România. În prezent, dealerul MIDOCAR își desfășoară activitatea în cele două reprezentanțe din București, MIDOCAR Otopeni și MIDOCAR Vitan.

Reprezentarea timpurie pe piaţa românească a grupului Volkswagen prin intermediul MIDOCAR, precum şi menţinerea companiei noastre în poziţia de unic dealer în Bucureşti până în 2007, ne-au pus de multe ori in postura de pionieri ai domeniului auto în România: am înfiinţat primul service autorizat Volkswagen şi Audi, am înscris pentru prima dată cele două mărci la târgurile TIB şi TIBCO, membrii conducerii sunt co-fondatori ai APIA, am construit primul sediu la standardele Volkswagen din România şi prima şi singura secţie de Dotări Speciale din reţeaua noastră.

Am pornit de la 62 de unităţi vândute în primul an de existenţă şi, în timp, am ajuns să deţinem un întreg portofoliu de brand-uri, formând o echipă specializată şi puternică. MIDOCAR oferă astăzi servicii complete pentru clienții săi, de pre si post vânzare pentru mărcile Audi si Volkswagen, service Skoda, autovehicule de ocazie și servicii buy-back sub marca DasWeltauto, precum și leasing prin MIDOCAR LEASING IFN.

Valori

Valorile promovate de MIDOCAR nu reprezintă altceva decât valorile mărcilor pe care le distribuim de 21 de ani. Seriozitatea, stabilitatea, încrederea, profesionalismul, competiţia, istoricul şi cultura organizatională – toate pornesc de la produsele şi serviciile brandurilor pe care le reprezentăm şi sunt argmentate de către compania noastră, în drumul lor final către client.

Structură și Echipă

Mecanismul Grupului Volkswagen, din care facem parte, a fost dintotdeauna pus în mişcare de pasiune și prin pasiune. Din perspectiva organizării, structura noastră nu este cu mult diferită de structura unei companii producătoare de maşini.

Fiecare linie de asamblare şi fiecare angajat este responsabil de departamentul său, dar şi de rezultatul final pe care îl livrează către companie, iar compania, la rândul său, către public.

Fiecare membru al Echipei MIDOCAR este descris de seriozitate, pregătire și respect față de munca sa și față de rezultatul livrat clientului.

Beneficii

Membrii MIDOCAR sunt profesioniști cu experiență, care beneficiază de școlarizări și traininguri susținute de grupul Volkswagen AG și Porsche România, dar și de invitații la acțiunile interne.

Condițiile de muncă sunt moderne, iar șansele de avansare se adresează în aceeași măsură tuturor angajaților, prin comunicarea internă prioritară a pozițiilor nou deschise.

Dacă ești un profesionist cu experiență, te așteptăm în echipa noastră!

Job-uri:

Aceasta companie nu are oferte de joburi create

Contact

sos Odai, nr 219-225, sector 1, Bucuresti