Despre PAUL

PAUL este o afacere de familie începută în anul 1889 de soții Mayot, din dorința de a-i face pe francezi să își redescopere apetitul pentru pâinea bună. În 1889 Charlemagne Mayot deschide prima brutărie în nordul Franței, iar de atunci și până în prezent, din generație în generație, brutarii au preluat și crescut visul lui Charlemagne.
Cel care a stabilit recunoașterea națională a mărcii Paul este, însă, Francis Holder, președintele actual al companiei, care la vârsta de 15 ani s-a alăturat afacerii familiei ca ucenic. Francis Holder a transformat brutăria familiei din Lille și a deschis spațiul de lucru astfel încât clienții să vadă cum se coace pâinea. Acest concept simplu, dar inovator, a stat la baza succesului Paul. Conceptul rustic-chic, alături de ambianța caldă, te poartă pe vremea magazinelor mici tradiționale, tipic frantuzești.
Cu o tradiție de 125 de ani, PAUL definește arta brutăriei frantuzești, fiind renumit pentru rafinamentul și calitatea produselor sale servite zilnic în cele peste 500 de brutării deschise în întreaga lume.

Job-uri:

Aceasta companie nu are oferte de joburi create

Contact

Str. Aviator Radu Beller, Nr. 1, Sect 1, Bucuresti