Recrutăm Manager Vânzări Rețea Magazine

Academia de HR

07-08-2019 | EXPIRA LA 07-08-2019

Job expirat

RESPONSABILITATI

Despre Client
Academia de HR recrutează pentru Clientul său, unul dintre cei mai îndrăgiți producători locali de patiserie, produse tradiționale, sandwich-uri, torturi și prăjituri, cu o istorie impresionantă de peste 25 de ani.

Compania dispune de două fabrici moderne în București dintre care cea mai nouă este una dintre cele mai mari de profil din Europa, cu o suprafață de peste 12.000 mp! Dispunând de facilități ultra-moderne, compania deservește zilnic peste 17.000 de clienți cărora le face viața mai frumoasă prin produsele sale.

Cultura organziațională bazată pe respect și inovație, atenția acordată produselor (mereu proaspete și gustoase) și respectiv clientului (mereu la el acasă), au făcut din companie un brand recunoscut și îndrăgit, pe care îl întâlnim la tot pasul, în diverse puncte de vânzare dar și prin rețeaua proprie de 35 de magazine amplasate strategic.

Aflată în continuă expansiune și dezvoltare, mereu atenți la nevoile și trendurile din piață, compania inovează constant largindu-și gama de produse cu noi și noi bunătățuri, având în spate o echipă de management dedicată și un colectiv de sute de angajați. Ce urmează? Mereu mai sus!

Descrierea Jobului
Recrutăm Manager Vânzări Rețea Magazine pentru rețeaua proprie de magazine (distribuite în București, Pitești și Ploiești). Este un post superb de comunicare și relaționare cu responsabilii de magazine/locații din aria de acoperire cărora le oferă suport, îndrumare și monitorizare. În baza unui routing bine gândit, Managerul de Vânzări își planifică vizitele zilnice și timpul necesar pentru a parcurge periodic întreaga rețea, dispunând de totală independență și autonomie în proiectarea zilei.

Odată ajuns/ă la magazin/locație, principalele sale roluri sunt:

Planifică, organizează, coordonează activitatea magazinelor din zona alocată
Sprijină și consiliază responsabilii de magazine in vederea atingerii obiectivelor de vânzare
Realizează controlul imaginii magazinelor
Urmărește activitatea magazinelor, asigurându-se de respectarea procedurilor interne
Se ocupă de motivarea și stimularea angajaților din magazinele alocate
Monitorizează vânzările și necesarul de noi stocuri/produse
Coordonează și supraveghează deschiderile de magazine noi
Studiază competiția, prospectează piața în vederea deschiderii de noi locații sau propuneri de relocări


CERINTE

Candidatul Ideal

Educație
Studii superioare finalizate

Experiență
Experiență pe o poziție similară minim 2 ani
Experiență în Retail/Food reprezintă un avantaj important

Alte cerințe
Utilizare PC la nivel avansat (in special Excel)
Cunoasterea limbii Engleze
Permis auto
Personalitate

Dinamism, comunicare, entuziasm, adaptabilitate
Spirit analitic, gândire logică
Asumarea responsabilității, inițiativă și proactivitate
Spirit de echipă
Diplomație


BENEFICII OFERITE

Ofertă
Companie de renume, un brand respectat și iubit pentru care este o plăcere să lucrezi
Desfășori o activitate frumoasă unde nu te simți ca la muncă (oamenii sunt veseli în aceste magazine)
Ai niște colegi fantastici, deschiși la minte și entuziaști
Te miști în spații unde alții își doresc să ajungă și care vibrează de energie
Primești o mașină de companie pe care o poți folosi inclusiv pentru uz privat
Telefon, abonament date și voce, laptop
Pachet salarial competitiv și scheme de bonusare/incentivare atractive
Alte beneficii specifice unei poziții de vânzări (bonus de performanță, comisioane și prime)

Aceasta nu este doar un job, ci este o șansă de a crește profesional și de a contribui semnificativ la expansiunea rețelei în regiunea arondată! În plus, ești tratat ca o persoană și nu ca o resursă: ai independență și autonomie, o abordare individualizată bazată pe respect și pe nevoile tale într-o companie minunată!


DESCRIEREA FIRMEI

Abordam toate problemele importante de HR si contribuim prin proiectele noastre de recrutare, cursurile si serviciile noastre la identificarea, atragerea si pastrarea talentelor in companiile din Romania. Avem 20 de ani de experiență și sute de proiecte de recrutare de succes! Recrutori Seniori! Domenii recrutare: Vânzări, Management, IT, HR, Financiar, Juridic, Logistică, Inginerie. Facem recrutare cu pasiune, avem rezultate, găsim candidați!

Mai multe joburi, articole, materiale pe academiadehr.ro