ROMAERO S.A. ANUNŢĂ ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT DE: ŞEF SERVICIU SECRETARIAT GENERAL (cod cf. C.O.R. 121901)

S. ROMAERO S.A.

30-03-2017 | EXPIRA LA 29-04-2017

Job expirat

RESPONSABILITATI

PRINCIPALELE ATRIBUŢII ALE ŞEFULUI SERVICIULUI SECRETARIAT GENERAL, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al societăţii şi fişei postului:

- coordonează activitatea de primire, triere, clasare, distribuire a documentaţiei/corespondenţei externă/internă, inclusiv a celei cu privire la informaţii clasificate, arhivare, conform cu procedura aplicabilă privind regimul corespondenţei şi confidenţialitatea pachetului de corespondenţă pentru Directorul General.
- organizează baze de date colaboratori, instituţii, programe de activitate, sistemul de înregistrări, evidenţe şi raportări, sistem de păstrare şi arhivare, inclusiv format IT, conform cu prevederile legale şi cu accesare sub control.
- organizează menţinerea şi completarea registrelor societăţii administrate prin Serv. Secretariat General: ex. Registrul Unic de Control, Registrul Unic de Evidenţă a Contractelor.
- organizează, coordonează, planifică şi controlează activităţile de relaţii publice la nivelul societăţii;
- acţionează pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor de bună colaborare, funcţionare, înţelegere, acceptare şi cooperare cu entităţi interne/externe, mass-media, între societate şi partenerii săi;
- coordonează şi controlează organizarea conferinţelor de presă, a interviurilor susţinute de către conducerea societăţii şi alte evenimente speciale;
- transmite prin mijloacele de comunicare, imaginea societăţii în lumina cât mai favorabilă prin argumente reale;
- participă la promovarea imaginii societăţii prin acţiuni de publicitate, prin mass media şi/sau materiale publicitare elaborate şi colaborarea cu structurile implicate;
- întocmeşte comunicate de presă, anunţuri, documente şi corespondenţă cu caracter protocolar;
- coordonează realizarea în bune condiţii a misiunilor de strainătate, deplasări în interes serviciu a personalului societăţii;
- coordonează şi asigură organizarea protocolului la şedinţe, conferinţe, întâlniri de afaceri.
- coordonează şi asigură pentru delegaţii străini, obţinerea vizelor necesare accesului în societate, forme de cazare, transport;
- coordonează activitatea de colectare date în vederea întocmirii de raportări periodice;
- asigură la nivelul societăţii activităţile de sinteze şi raportări către autorităţi/instituţii în colaborare cu departamentele de resort;
- elaborează proceduri, metodologii, instrucţiuni de activitate, întocmeşte/aprobă Fişele Post ale salariaţilor.


CERINTE

PROFILUL CANDIDATULUI – Experienţa

Candidaţii trebuie să deţină experienţă dovedită în domeniu, să deţină o inţelegere aprofundată a unui mod de lucru cât mai eficient, experienţa în cadrul unei companii constituie un avantaj.
Candidaţii trebuie să aibă abilitatea de a genera şi implementa modificări semnificative în cultura organizaţională.
Candidaţii trebuie să dispună de o bună reputaţie la nivel personal şi profesional.

CRITERII DE RECRUTARE ŞI SELECTARE

Criterii de recrutare şi selectare necesar a fi îndeplinite cumulativ:
1. Minim 5 ani experienţă profesională .
2. Absolvent(ă) de studii superioare comunicare/ relaţii publice/ filologie/ economice /juridice/ tehnice/ ştiinţe sociale
3. Operare PC
4. Cunoaşterea limbii engleze.

Criterii specifice care constituie avantaj:

1. Absolvent(ă) al(a) unei specializări postuniversitare/master .
2. Abilităţi de comunicare.

DEPUNEREA CANDIDATURII

Documente necesare :
1. Opis
2. Curriculum vitae şi scrisoare de intenţie
3. Oferta tehnică – în cadrul careia candidatul va detalia modul în care îndeplineşte fiecare dintre condiţiile de recrutare şi selectare, modul în care răspunde cerinţelor profilului indicat şi modul în care prin activitatea sa va asigura societăţii obţinerea rezultatelor urmărite.
4. Copia actului de identitate
5. Copia diplomei (lor) de studii, atestate profesionale, licenţe, cursuri absolvite, după caz.
6. Recomandări, caracterizări.

TEMATICĂ şi BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
3. O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
4. Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

Probele vor fi stabilite de comisia de examinare şi pot include, dar fără a se limita la, utilizarea practică a cunoştinţelor legislative indicate şi cunoştinţe manageriale de nivelul postului.

Modul de transmitere a dosarului de candidatură:
Documentele solicitate prin anunţul de recrutare vor fi depuse pe adresa de e-mail: office@romaero.com sau la Registratura ROMAERO S.A., cel târziu până la data de 18.04.2017.

DATA SUSŢINERII CONCURSULUI: 25.04.2017

RELAŢII SUPLIMENTARE la DEPT. R.U./Serviciul R.U.S.: tel. 5994011/int. 2139, 1151 şi pe site-ul societăţii: www.romaero.com .
Regulamentul de concurs se găseşte pe pagina de internet a societăţii, www.romaero.com .

Persoane de contact:
Marin ŞERBAN - Şef Serviciu RUS, tel: 0758226549
Mariana ION - inspector resurse umane, tel: 0758226544


BENEFICII OFERITE

- bonuri de masa


DESCRIEREA FIRMEI

Romaero este o companie aerospatiala care integreaza in aceeasi locatie doua activitati majore: fabricarea de aerostructuri si intretinere si reparatii pentru aeronave de transport civile si militare. Este cea mai mare companie din Industria Aeronautica Romana, cu peste 90 de ani de traditie in acest domeniu si este situata langa Aeroportul Baneasa.