Job expirat
calitatea activităţii financiar-contabile a societăţii şi corectitudinea analizelor economice
menţinerea capacităţii de plată a societăţii
efectuarea corectă şi la timp a calculului drepturilor băneşti ale personalului angajat al firmei
îndeplinirea la termen şi în conformitate cu dispoziţiile legale a obligaţiilor faţă de bănci
întocmirea lunară a balantelor de verificare şi în mod corect a bilanţului contabil
respectarea disciplinei financiar-valutare
îndeplinirea la timp şi întocmai a sarcinilor specifice trasate sau stabilite de Directorul General
calitatea raportărilor şi a informărilor
stabilirea corecţiilor bugetare şi de executare a acestora (în colaborare cu managementul )
reprezentarea firmei la întâlniri ce au ca obiect problemele economico-financiare ale firmei
elaborarea şi comunicarea la nivelul firmei a procedurilor de lucru în probleme de gestiune a patrimoniului
organizarea inventarierii patrimoniului
Legat de funcţiile manageriale, răspunde de:
coordonarea eficientă a personalului din subordine
păstrarea confidenţialităţii informaţiilor legate de firmă
utilizarea şi păstrarea în bune condiţii a documentelor cu regim special
respectă prevederile normativelor interne şi procedurile de lucru privitoare la postul său
adoptă un comportament în măsură să promoveze imaginea firmei
se implică în vederea soluţionării situaţiilor de criză care afectează firma
Asigură condiţiile necesare pentru întocmirea documentelor justificative privind operaţiile patrimoniale
Asigură controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate la nivelul firmei, procedeele de prelucrare utilizate, precum şi exactitatea datelor contabile furnizate
Organizează inventarierea patrimoniului şi valorificarea rezultatelor inventarierii
Asigură analiza periodică a utilizării şi stării mijloacelor fixe
Asigură disponibilităţile necesare şi menţinerea în permanenţă a capacităţii de plată a societăţii
Asigură plata la termen a sumelor ce sunt obligaţia firmei faţă de bugetul de stat, alte obligaţii faţă de terţi
Asigură desfăşurarea ritmică a operaţiunilor de decontare cu furnizorii şi beneficiarii
Asigură relaţia cu băncile şi alte instituţii financiare, solicită băncii credite suplimentare
Desfăşoară activitate de documentare în probleme economico-financiare
Urmăreşte derularea contractelor speciale
Asigură respectarea legislaţiei fiscale la nivel de firmă
Se documentează la zi cu privire la legislaţia din domeniul financiar-contabil şi asigură desfăşurarea activităţii financiar-contabile în conformitate cu legislaţia de specialitate
Asigură respectarea regulilor de întocmire a bilanţului contabil, depunerea la termen la organele de drept .
Asigură păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi a bilanţurilor contabile
Urmăreşte respectarea legislaţiei fiscale
Urmăreşte constituirea fondurilor şi utilizarea acestora cu respectarea dispoziţiilor legale
Exercită controlul financiar preventiv privind legalitatea operaţiunilor
Analizează indicatorii de afaceri şi îşi exprimă punctul de vedere în legătură cu aceştia
Sprijină departamentele firmei în analiza indicatorilor proprii
.
S.C. GECOR SRL desfasoara lucrari de reabilitare si modernizare a drumurilor nationale , judetene si comunale in baza contractelor incheiate cu autoritatile publice,lucrari de intretinere drumuri nationale pe perioada vara-iarna , inclusiv deszapezirea acestora in baza contractelor incheiate