ARTICOLE

Negociaza inteligent un salariu mai bun

Negociaza inteligent un salariu mai bun

Negocierea unui salariu la interviul de angajare sau renegocierea remuneratiei dupa cateva luni de job reprezinta o ocazie atat pentru angajat, cat si pentru angajator, de a obtine succes de aceeasi parte a baricadei. Sistemul win-win functioneaza intr-o negociere daca esti constient ca un salariu mare pentru tine trebuie sa echivaleze cu promisiunea unui aport de valoare si implicit profit in companie. 

Atat tu, cat si compania angajatoare aveti un beneficiu cand adoptati un respect reciproc in loc sa consideri ca recrutorul vrea sa profite de munca ta. Daca simti ca nu poti obtine un salariu satisfacator, poti refuza oferta de job. Totusi, fii realist in ceea ce priveste suma pe care o soliciti ca salariu si ia in considerare posibilitatile firmei. In cazul in care compania este prea mica, iar profitul pe care l-ai aduce prin munca ta nu acopera pretentiile tale salariale, refuza oferta.

Iata cateva trucuri care te pot ajuta la negocierea de salariu la un interviu de angajare:

  • negociaza pentru salariu ca si cum ai fi obtinut deja jobul si doar mai stabilesti cateva detalii cu recrutorul. Exprima-ti entuziasmul pentru job si companie in timpul negocierii de salariu;
  • fii flexibil cand vine vorba de compensatii si beneficii non-financiare. Compania nu iti poate sustine un salariu foarte mare, insa este in avantaj daca iti ofera prime periodice, bonuri de masa sau masina de serviciu. Ia in considerare toate aspectele inainte de a refuza un salariu mai mic;
  • in negocierea de salariu trebuie sa intelegi valorile companiei si pozitia sa pe piata si cat isi permite pentru plata unei persoane care ocupa jobul respectiv si care aduce un anumit profit in companie;
  • reia in minte, in timpul negocierii pentru salariu, motivele pentru care vrei sa obtii un job in acea companie. Merita sa iei un salariu de 10% mai mic decat ai fi vrut doar pentru a lucra in acea companie?
  • prezinta-te in termeni de valoare pentru companie. Ceri un anumit salariu, insa in schimbul lui iti propui un anumit nivel al profitului adus prin munca ta;
  • fii onest cu tine insuti si cu companie in legatura cu schimbarile pe care iti propui sa le oferi. Intelege, inainte de a negocia un salariu, ce sarcini si probleme ai de rezolvat si identifica cele mai importante nevoi de la inceput.  

Poti obtine un salariu bun daca demonstrezi angajatorului ca poti aduce plus valoare companiei si, prin profitul pe care il obtii, meriti acei bani. Incearca sa vezi situatia din ansamblu, pentru a fi realist si a avea sanse de a nu parea exagerat sau a te subevalua.